Mămăița de la colț

Ți-am mai povestit cât de minunată e zona Piața Iancului cand vine vorba de cumpărături: sibieni, aprozare, multe Mega și mămăici. Da, mămăici.

Mămăicile vând ce au prin curte (ouă, lapte), ce le crește prin grădină (ardei, roșii, pătrunjel, mărar, leuștean) și ce pregătesc pentru cămara (zacuscă, bulion).

Mămăicile vin dimineața de prin comunele limitrofe Bucureștiului, cu microbuzul sau cu trenul, după care iau metroul sau tramvaiul și se poziționeaza la colț să își vândă marfa.

Mămăicile au produse bio, fără E-uri și conservanți artificiali.

Mămăicile îngheață pe vreme asta ca să vândă de 20 de lei. Unele când ajung acasă rămân fără 10 lei pentru ca au un băiat alcoolic care muncește cu ziua și nu are bani de birt. Cu ceilalți 10 lei uneori cumpără caiete pentru vreun nepot, copilul băiatului alcoolic de mai sus, ca să se țină de școală să nu ajungă ca taso. Alteori își cumpără medicamente că are probleme cu inima și când e frig o apucă reumatismul. Pensia nu îi ajunge sau uneori nici nu ajunge la ea. Are grijă băiatul ei de asta.

Aceasta este povestea mămăicii din poză. Era ora 14:30 când am g[sit-o la colț. Mi-a zis că venise cu trenul de 9 juma de la Periș (undeva pe langa Buftea). Are un nepot în clasa a 3a care e bun la învățătură. În perioada asta mai are doar miez de nucă, pătrunjel și mărar. A vândut și zacuscă și bulion, dar ce i-a mai rămas ține pentru iarna. Am stat de vorbă 5 minute cu dumneaei și mi-au înghețat picioarele Nu știu dacă de la frig sau de la povestea spusă.

PS: Comment-urile sunt oprite să nu apară vreun hater care să-mi zică că mămăița face evaziune fiscală.


 
 
[Săptămânal fac interviuri cu diverși oameni, majoritatea corporatiști, despre carieră. I-am pus numele Generația cu Badge-ul la Gât și se gasește pe Youtube. Episod nou în fiecare vineri.]

You may also like