Manifest

In luna decembrie a anului 2016, am descoperit intamplator un anunt de recrutare “altfel”. L-am citit de cel putin 2 ori. M-a impresionat. Cred ca a fost primul job description pe care l-am citit cap coada de 2 ori in cativa ani. Dupa care, l-am share-uit cu cativa prieteni si l-am postat si pe grupul comunitatii HR Hub, care este format din cateva mii de oameni care activeaza in HR. Singura observatie mai putin pozitiva a fost legata de cat de lung era textul, insa toti l-au citit pana la capat. “Are o latura umana” – a comentat cineva. Mi-a ramas gandul la acel job description, la faptul ca mi-a atras atentie mie si catorva alti oameni si la cum ar fi ca toate job description-urile sa fie in acest fel.

Continue Reading

Cand ti-ai sunat ultima data bunica?

Acum cateva saptamani am descoperit aceasta melodie. Era ziua bunicii mele si oricum aveam de gand sa o sun, dar dupa ce am ascultat-o de mai multe ori, m-am hotarat sa fac acest lucru mai des.

Cred ca pe majoritatea ne leaga ceva special de bunici si unele dintre primele amintiri ii includ si pe ei. Cand eram mic, am primit de la Mos Craciun la un moment dat un fel de joc de lego cu piese foarte mari. Puteam sa ma trezesc si la ora 5 dimineata ca sa ma joc cu el. Mi-am dorit enorm de mult acel joc si m-am bucurat atat de mult ca l-am primit, incat este una dintre cele mai clare amintiri ale copilariei mele. Cred ca bunicii se bucura cand sunt sunati de nepoti asa cum m-am bucurat eu cand mi-a adus Mosul acel joc.

Nu cred ca are sens sa dezvolt acest subiect prea mult, vreau doar sa va las cu aceasta idee:

Uita-te la clip, pune mana pe telefon si suna-i! Pe bunici, pe parinti, pe cei dragi!

Continue Reading

Cum am trait eclipsa totala de soare din 1999

Ieri, 21 August 2017 a fost o eclipsa totala de soare care a putut fi vazuta din America. A fost zarva mare pe Facebook, canale de stiri si site-urile cu horoscop (nu stiu daca e chiar corecta formularea “site-urile cu horoscop”). Ati prins ideea!

In seara aceasta a publicat Casey Neistat un episod de vlog in care prezinta aventura lui cu vizionarea eclipsei dintr-un loc cat mai bun si mi-am adus aminte de experienta mea cu eclipsa din 1999.

Long story long:

Verile le petreceam alaturi de Cristina, sora mea, la tara la bunici. In dimineata acelei zile, tata a venit sa ne ia de la tara. Daca imi aduc bine aminte, urma sa mergem la Caciulata. Cred ca in anul ala am invatat sa inot.

Sa revenim la eclipsa. Cert e ca tata ne-a luat cu Dacia 1300, alba, fabricatie sfarsitul anilor 70, in care mirosea groaznic a benzina sau matrafox (asa ii zicea lichidului pe care il baga in masina aia in loc de benzina) si am ajuns la Slatina undeva inainte de pranz. Eclipsa totala a fost undeva dupa masa.

In perioada dinainte de eclipsa se crease un hype imens in jurul evenimentului: BNR a pus pe piata o bancnota de 2000 lei si o moneda de 500 lei (vechi, bineinteles) dedicate eclipsei, oamenii isi construiau case pe langa Valcea pentru a gazdui turisti veniti sa vada eclipsa din locul unde se vedea cel mai bine (turistii precum Casey), fiecare jurnal de stiri incepea cu eclipsa, nu stiu cate perechi de miri si-au spus Da-ul sub diamantul format de coroana soarelui, Coca Cola avea un concurs unde puteai castiga o pereche de ochelari speciali pentru eclipsa (nu am castigat).

De fapt, nu am avut ochelari speciali. Era periculos sa te uiti cu ochiul liber la eclipsa, asa ca am cautat sa improvizez.  Vazusem totusi la televizor cum iti poti confectiona din ambalajul de staniol de la flori niste ochelari. Tata dormea. Eu si Cristina am luat staniol de flori, l-am legat la ocheanele unui binoclu si am inceput sa-l testam. Problema era ca apartamentul nostru era indreaptat spre Sud-Est si soarele aproape trecuse, iar noi nu mai aveam vizibilitate. Mai era sub o ora si noi nu stiam daca va functiona improvizatia noastra. Tata inca dormea, iar noi nu aveam voie sa ne ducem pe bloc singuri. Pentru ca da, toti romanii erau pe acoperisurile blocurilor in acea miercuri, 11 August 1999.

Nu mai aveam stare. Imi aduc aminte foarte clar cum ne invarteam de colo colo, aruncand cate un ochi in camera unde dormea tata, sa vedem daca s-a trezit. Mama lucra in ziua aceea.

In momentul in care am vazut la televizor ca luna acoperise destul de mult din soare, l-am trezit pe tata si i-am zis ca trebuie sa mergem acum! Pe scari era plin de oameni care urcau pe bloc.

Am ajuns sus cu emotii ca inainte de examenul de permis. Nu stiam daca va functiona mecanismul nostru. L-am pus la ochi si se vedea perfect. I-am dat si Cristinei sa vada. Stiu ca eram atat de bucurosi incat tata ne-a cerut binoclul sa se uite si el. Cred ca a fost mandru de isprava noastra.

Totul a culminat cu momentul acela cand s-a facut intuneric si racoare. Si cum ne bateam pe binoclu eu si Cristina.

Continue Reading

De ce suntem hateri?

Pentru ca este the easy way out. Asa imi zicea acum cativa ani Johnny si mare dreptate avea. Este usor sa fim hateri. Sa ne plangem de ceva sau cineva, sa ne spunem oful vis-a-vis de vreo situatie. Pentru ca e mai usor decat sa te documentezi. Pentru ca e mai greu sa cauti solutii.

Pentru ca e greu sa incerci sa intelegi.

Pentru ca datul cu parerea e posibil sa devina sport national in Romania. Asta daca nu a devenit deja.

De la situatia politica actuala, pana la reclama celor de Kaufland, vad foarte multe pareri, unele total neavizate, exprimate prin statusuri pe Facebook. Nu stiu daca e specific romanilor sau balcanilor (am si prieteni din Balcani la care vad un comportament asemanator uneori), dar dintre cele 3 variante:

  1. Sa fii hater la aproape orice
  2. Sa te documentezi si sa iti exprimi o parere avizata
  3. Sa taci,

cei mai multi aleg prima varianta.

Pe principiul sa nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa, de multe ori am fost si eu hater sau rautacios in anumite situatii, insa imi place sa cred am facut primul pas spre mantuire: mi-am recunoscut greseala.

Daca rezonezi cu ideea acestui articol, m-as bucura sa-l share-uiesti. Poate reusim sa convertim macar un hater la non-hate.

Continue Reading

Cine conduce lumea?

10 August 2017. Ora 12:34. 34 de grade Celsius – limita inferioara a caniculei. Ma gandesc sa ma duc la banca sa vad care e treaba cu creditele astea de nevoi personale.

Cum ies din scara, ma loveste valul de caldura. Insa in secunda 2, cum am pasit pe asfaltul incins, parca cineva si-a pus un plan in actiune.

De nicaieri apare un nor pe cerul mea senin. Soarele este acoperit de acest nor binecuvantat de mine in gand. Cum isi face aparitia prima picatura de transpiratie pe tampla, porneste un vant usor racoros. Ca prin minune, nu urmeaza o a doua picatura de transpiratie.

Cum ajung la trecerea de pietoni, se face verde. La cat de norocos sunt eu, nu mi se intampla aproape niciodata asta.

Mai urmeaza inca o trecere, fara semafor de data aceasta, unde un sofer de opreste si imi da prioritate.

Merg pe langa blocul cu sediul bancii, destul de aproape de bloc pentru ca era umbra. Nu ma pica niciun aer conditionat.

Trec pe langa un grup de baieti inruditi cu portoricanii si nu imi cere nici unul o tigara, desi fumam. (stiu, e urat sa fumezi pe strada)

Fix in momentul in care intru in banca si simt briza aerului conditionat, soarele iese din nori. De pe strada aud claxoane. Cineva injura in departare.

Oare bancile stiu ca sunt corporatist, 5 ani fara intrerupere in campul muncii, fara credite si mi-au asezat drumul lin spre ele? Oare sunt eu antipola?

Oare bancile conduc si controleaza lumea?

Ar putea fi o coincidenta. Ar putea fi.

Continue Reading