Piata fortei de munca din Romania in 2019

Nu reusesc sa inteleg piata fortei de munca din Romania.

Context:

Din 2012 administrez cateva grupuri de facebook unde se posteaza locuri de munca pentru studenti. In ultimele 6-8 luni parca au explodat. Zeci, uneori chiar sute de posturi saptamanal cu oferte de joburi: de la blue collars jobs, unde se cauta studenti sau persoane necalificate, pana la joburi pentru pedigree students & graduates. Daca inainte internship-urile erau pentru studenti de la anul 2-3 in sus, iar programele de trainee erau pentru studenti in ani terminali sau graduates, pretentiile au scazut. Se accepta studenti inca din anul 1 in programe de intership. Se cauta studenti de anul 2-3 pentru programe de trainee. Iar asta nu se intampla doar in industria de IT. Se cauta in contabilitate-financiar, resurse umane, in agentii de publicitate.

Pe de alta parte, pe linkedin si in cateva grupuri de facebook, in fiecare zi vad cel putin 2-3 recomandari de oameni care sunt in cautare de “o noua oportunitate” sau preferata mea, “o noua provocare”. Pe scurt, un nou loc de munca.

Simt ca este un fel de dezechilibru intre cerere si oferta. Din cate observ eu, ambele par a fi la cele mai inalte valori din ultimii ani. Atunci de ce exista dezechilibru? De ce pare sa nu mai fie valabila expresia “du-te, sunt altii care asteapta la usa”?

Daca nu esti ancorat in zona de resurse umane, poate ca nu ai observat aceste lucruri. Daca ai norocul (asa cum am avut eu) sa ai parte de un network multidisciplinar si format din oameni profesionisti (ma refer la oamenii pe care i-am cunoscut in organizatia studenteasca din care am facut parte – EESTEC), care sa iti faciliteze o recomandare intr-o companie (primele mele doua joburi au fost in urma unei astfel de recomandari – thanks Gabitza), poate cu atat mai mult nu simti dezechilibrul pietei fortei de munca. Se aplica si celor care fac parte din bula (stiti voi, ati vorbit macar o data despre bula asta corporatista in cercul vostru de prieteni).

Insa daca ai peste 500 de conexiuni pe linkedin, esti intr-un grup de joburi pe facebook sau ai un cerc variat de prieteni pe facebook, s-ar putea sa intelegi la ce ma refer.

Voi incerca in continuare sa imi dau cu parerea despre cei doi actori ai acestei ecuatii: angajatorii si angajatii.

Angajatorii

Ii voi imparti in doua categorii: corporatiile si micii antreprenori (companii romanesti, pana in 200 de angajati). Am omis in mod intentionat sistemul bugetar, nu il prea inteleg si nu stiu cat de mult afecteaza aceasta ecuatie.

Corporatiile

Sunt probabil cel mai mare angajator din tara si probabil aduc un procent mare la bugetul de stat prin taxele platite de angajati. Acestea au inlesnit trecerea de la munca fizica (agricultura, industrie), la cea de birou. Cand eram mic, obisnuiam sa prestez munca fizica la tara, iar familia ma motiva cu celebra replica “invata carte ca altfel ajungi la sapa”.

Corporatiile au venit cu bani, salarii bune – la care multi nici nu visau, au hranit niste frustrari ale romanilor (case, vacante, haine, iesiri in oras), au creat locuri de munca. Acesteau au mai venit cu ceva important in ecuatia aceasta: know how. Au expus romanul la un mod de lucru procedural, la tehnologie in zona de business (ERPs, CRMs, HCMs etc). Au adus traineri care sa invete romanii procese de business. Le-au platit certificari internationale. Corporatiile insa sunt business-uri, scopul lor este sa produca bani pentru actionari. Motiv pentru care, unul dintre lucrurile care ii intereseaza pe cei care conduc aceste corporatii este predictibilitatea. Nu le place sa fie surprinsi. Asa ca au adus in Romania joburi cu valoare adaugata mica. Mie imi place sa le zic tranzactionale. Au facut outsourcing in Romania. Si-au deschis shared services centers, unde au adus know how, au inchiriat cladiri de birouri, au cumparat laptopuri si birouri. Corporatiile sunt oportuniste. Dupa ce primele corporatii au investit bani si timp ca sa deschida aceste centre de outsourcing in Romania, alte corporatii au decis sa faca acelasi lucru, doar ca putin mai ieftin: oamenii erau deja instruiti, trebuiau doar adaptati la un nou sistem de reguli. Au mai mizat si pe faptul ca romanul este usor de “vanat” printr-un increase de salariu. Iar asta a dus la cresterea salariilor pana intr-acolo incat se pune intrebarea: mai renteaza Romania?

Nu ma intelegeti gresit: corporatiile au facut mult bine Romaniei. Extraordinar de mult bine. Venirea corporatiilor in Romania a scos la iveala faptul ca exista talent in Romania. A pus Romania pe o harta. Romanii invata limbi straine de mici si nu au accent rusesc atat de pronuntat precum vecinii bulgari sau sarbi. Ne descurcam cu matematica, nu ne e greu sa invatam programare. Asta a dus la aducerea in Romania a unor joburi cu valoare adaugata mai mare: project managers, product managers, software engineers.  Probabil mai important de atat, au expus romanii la ceea ce inseamna un business international. Iar cum romanii sunt isteti, au invatat repede si si-au dat seama ca isi pot deschide propriile business-uri.

Micii antreprenori

Cred ca acestia sunt cel mai bun produs al Romaniei din ultimii 30 de ani. Oameni care au invatat in corporatii, au vazut exemple de “Asa Da” si “Asa Nu”, au lucrat in transee, au crescut in scara ierarhica si au gasit curajul sa faca pasul catre zona antreprenoriala. Primul meu job a fost intr-o firma mica, undeva la 20-25 de oameni. Cand am plecat, erau peste 60 de angajati, firma se transformase in 3 firme, fiecare specializata pe aria ei de business. In 2 ani petrecuti acolo am invatat mai mult decat in urmatorii 5 ani de lucru in corporatii. Aceste firme mici sunt o adevarata rampa de lansare intr-o cariera de succes. Sunt cea mai buna inspiratie pentru un parcurs antreprenorial. Lucrul intr-o firma mica este precum vitamina D: iti intareste sistemul imunitar.

Micii antreprenori sunt de obicei niste lideri foarte buni. Reusesc sa stranga in jurul lor oameni pe care ii inspira. In firmale mici este mult mai multa veselie. Lumea zambeste mai des.

Angajatii au autonomie mai mare, fiind expusi la mai mult decat le cere fisa de post. Sunt mai proactivi. As zice chiar ca sunt mai fericiti.

Insa firmele mici lucreaza cu margini mici de profit (la fel ca si corporatiile), iar asa ii dezavantajeaza cand vine vorba de zona salariala. Multi ajunsi la varsta cand presiunea sociala (casatorie, casa, copii) isi spune cuvantul, fac pasul catre corporatie si (multi) nu se mai intorc. Ai putea zice ca dau fericirea pe bani.

Si uite cum firmele mici raman fara angajati. Uneori, cei mai buni si/sau cei mai vechi.

Angajatii

O sa ma refer la cei intre 24 si 45 de ani – cea mai mare demografie din randul angajatilor activi din tara.

Inca dinainte de criza financiara, corporatiile deja devenisera cel mai mare angajator din Romania. Fie ca vorbim de industrie (Continental, Pirelli, Dacia, Ford), fie ca vorbim de zona de business outsourcing (Oracle, IBM, Accenture, telecom, banking), aceste companii care veneau cu standarde de operare din afara au devenit rapid cei mai doriti angajatori din Romania. Dincolo de bani, angajatii au mai fost motivati de ceva: dupa zeci de ani in care Romania era tara in care trebuia sa te descurci in functie de persoanele pe care le cunosteai si puteau sa te bage pe ici, pe colo, a aparut o chestie noua, occidentala – meritocratia. Au aparut sanse egale la angajare, fara pile. Unii chiar tanjeau dupa asa ceva si au imbratisat ideea. Altii aveau radacini mai adanci.

Romanilor li s-a deschis o noua fereasta, cand te puteai ridica pe forte proprii, fara ajutoare externe.

Criza financiara a ajutat oarecum angajatii romani. Din cauza constrangerilor financiare, multe corporatii si-au mutat operatiuni in Romania, deschizand zeci, sute de joburi in marile orase. Dintr-o data, absolventii de Filozofie (nu am nimic cu ei, apreciez enorm domeniul), aveau o sansa de a avea un job dupa terminarea facultatii. La fel si absolventii de istorie, comunicare, management, marketing etc. Nu neaparat in domeniu, dar aveau job la 22-23 de ani.

Dupa ce PCR (pile, cunostinte, relatii) si facultatile producatoare de someri au fost eliminate, au urmat probabil cei mai buni ani pentru angajatii romani:

– corporatistii si-au marit puterea de cumparare;

– corporatistii au vrut case mai mari (satui de apartamentele de 45mp in care locuiau 4 persoane)

– au aparut joburi in constructii;

– nevoie de a produce pentru a satisface cererea a dus ca cresterea industriei de retail;

– au aparut joburi in retail.

Auzeam tot mai des: doar cine nu vrea sa munceasca nu are job. Anii de glorie au fost 2013-2018.

 

Situatia curenta

Undeva s-a rupt firul. Angajatorii sunt tot mai disperati. In orice industrie. Nu mai gasesti programatori, nu mai gasesti lucratori comerciali, nu mai gasesti constructori. Vezi din ce in ce mai des fete exotice prin Bucuresti, nepalezi, pakistanezi, veniti sa ocupe joburi care nu au putut fi ocupate cu angajati romani.

Angajatorii dau vina pe faptul ca romanii cer salarii prea mari, ca sunt neseriosi si trag chiulul. Angajatii dau vina pe faptul ca sunt prea munciti si salariile sunt prea mici si ei au 3 copii si rate de platit. Mai bine se muta la tara.

Alti angajatori zic ca investesc in angajati 3-6 luni de training si platesc certificari si angajatii pleaca dupa scurt timp. Alti angajati zic ca volumul de munca e prea mare si ca orele suplimentare sunt neplatite.

Situatia poilitica incerta din ultimii ani a facut multi oameni sa plece din tara. Daca inainte plecau cei care aveau joburi in zona de constructie, horeca, personal ingrijire, acum pleaca white collars, programatori, contabili, ingineri, arhitecti. Oameni care castigau foarte bine si in Romania. Care probabil la final de luna ar fi ramas cu mai multi bani in Romania daca raportezi la nivelul de trai.

Avem mai multe joburi deschise si mai multi oameni dornici sa se angajeze ca niciodata.

Deci… cum am ajuns aici?

Continue Reading

De ce suntem hateri?

Pentru ca este the easy way out. Asa imi zicea acum cativa ani Johnny si mare dreptate avea. Este usor sa fim hateri. Sa ne plangem de ceva sau cineva, sa ne spunem oful vis-a-vis de vreo situatie. Pentru ca e mai usor decat sa te documentezi. Pentru ca e mai greu sa cauti solutii.

Pentru ca e greu sa incerci sa intelegi.

Pentru ca datul cu parerea e posibil sa devina sport national in Romania. Asta daca nu a devenit deja.

De la situatia politica actuala, pana la reclama celor de Kaufland, vad foarte multe pareri, unele total neavizate, exprimate prin statusuri pe Facebook. Nu stiu daca e specific romanilor sau balcanilor (am si prieteni din Balcani la care vad un comportament asemanator uneori), dar dintre cele 3 variante:

  1. Sa fii hater la aproape orice
  2. Sa te documentezi si sa iti exprimi o parere avizata
  3. Sa taci,

cei mai multi aleg prima varianta.

Pe principiul sa nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa, de multe ori am fost si eu hater sau rautacios in anumite situatii, insa imi place sa cred am facut primul pas spre mantuire: mi-am recunoscut greseala.

Daca rezonezi cu ideea acestui articol, m-as bucura sa-l share-uiesti. Poate reusim sa convertim macar un hater la non-hate.

Continue Reading

Best customer experience intr-un magazin din Bucuresti

O zi de joi plina, inainte de a pleca la Sibiu cu Andreea, unde treceam cu masina pe la service si vulcanizare, nu prevedea nimic special. Pana cand mi-am adus aminte ca Andreea a inceput sa faca poze cu un aparat foto vechi (Praktica MTL3), pe baza de film si ca mi-a zis ca vrea sa faca poze la Sibiu si m-am conformat cu achitia. Asa am decis sa ma duc la F64. Nu era chiar in drumul meu si probabil as fi gasit alte locuri, dar am vazut in vlogurile lui Mariciu cat de bine arata magazinul F64 si am zis ca trebuie sa il vad.

Ajung in jurul orei 14:00 la magazin, ploua marunt, parchez in fata magazinului (mirat ca erau ceva locuri de parcare), fac o poza pe care o postez mai tarziu pe Instagram, trec pe langa un geam unde stateau niste oameni cu niste shakeuri la masa si ma blochez. Aveam impresia ca parcasem la maxim 10 m de magazin si acum treceam pe langa o cafenea si nu intelegeam ce cauta acolo. In fine… intru in magazin si din punctul central al magazinului imi dau seama ca acea cafenea era parte a F64. Ok… that’s cool. Pacat ca bausem o cafea inainte si eram si pe fuga, pentru ca altfel as fi ramas acolo.

Odata intrat, ma uit in jur dupa cineva care ma putea ajuta sa rezolv treaba cat mai repede. Totul era bine semnalizat (mi-am adus aminte de semnalizarile pe care le faceam pentru Angajatori de TOP), am gasit repede doi tipi in spatele unui birou care m-au ajutat cu comanda. In mai putin de 20 de secunde, raspunsesem la intrebari de genul: faceti poze inauntru sau afara, ce aparat aveti, va recomand aceste filme, pe care dintre acestea le doriti… asta in timp ce admiram cateva Polaroid intr-o vitrina.

Pentru cine ma cunoaste mai bine, sunt un mare fan al automatizarilor, optimizarilor, eficientizarilor. Ce am gasit in acest magazin este peste macro-ul meu de Outlook care imi punea automat subject, selecta recipients si CCs si adauga un template de email cu formula de salut in functie de recipient.

De la tipul care mi-a recomandat produsele am plecat cu o foaie catre casierie. Erau cateva persoane la coada, insa langa era un acvariu cu pesti la care m-am holbat pana cand mi-a venit randul. Maxim 30 de secunde. Am dat foaia catre casierita, am platit cu cardul, mi-a dat factura, am semnat, mi-a dat factura cu bonul fiscal capsat si vis a vis (aka 2 m vis a vis de acest birou) cineva ma astepta, i-am dat factura, iar dupa inca 30 de secunde cu un lift micut (da, un lift), precum cele prin care se transmitea corespondenta in filmul Wall Street, apar produsele mele.

Practic, in mai putin de 2 minute, primisem consultanta, platisem, semnasem factura si primisem produsele. Cred ca toata schema e sa iti ofere timp sa te relaxezi mai mult in cafenea.

Bravo, F64! Abia astept sa revin la voi!

Continue Reading

Cu ce am inlocuit seriale?

De cand am trecut de la internetul prin dial-up (pentru nostalgici, sunetul acesta trezeste niste amintiri) la cel prin broadband, am devenit un avid urmaritor de seriale. Am inceput cu Prison Break, cand deja aparusera doua sezoane. Am chiulit 2 zile de la liceu si am stat cu prietena mea de atunci si ne-am uitat episod dupa episod. Si asteptam in fiecare saptamana episodul sa fie incarcat pe undeva. Ultimul episod nu am apucat sa-l vad in ziua cand a aparut si am aflat a doua zi, dimineata la tigara, ca a murit Scofield. Nu o sa uit cat de mult m-am enervat in dimineata aia. Nu imi imaginam ca urmatorii ani imi voi umple timpul liber cu aceasta activitate. Au urmat Lost, Californication, Heroes, The O.C., Dr. House, Game of Thrones, The Tudors, Friends, The Mentalist, Seinfeld, Lie to me, The Sopranos, Two and a half men, How I met your mother, Suits (si multe altele). Bineinteles, au fost si cateva guilty pleasures (Sex and the City, Grey’s Anatomy).

Insa prin toamna lui 2016 am cam pus pe pauza serialele. In principiu pentru ca imi ocupau foarte multe timp si nu mai aveam timp pentru scroll-ul infinit pe Facebook. Simteam durerile sevrajului. Le-am simtit pana cand, la un moment dat, mi-am dat seama ca nu le mai simt. Credeam ca imi iesisera de tot din organism. De fapt, gasisem un surogat.

Totul a inceput, chiar inainte de toamna 2016, cand intamplator am dat peste unul dintre live-urile lui Alexandru Negrea pe Facebook. Cred ca era primavara acelui an si Alexandru facea un live cu Ariel Constantinof, intr-o zi cu mult soare, pe scarile Ateneului. Vorbeau despre vlogging. Atunci i-am dat follow si au inceput sa apara prin news feed-ul meu postarile lui. Intr-o zi, am vazut ca face vlog si m-am uitat la episodul respectiv. Dupa care, m-am uitat si la episoadele anterioare. In urmatoarele zile m-am uitat la fiecare episod postat. Imi placea pentru ca ramaneam cu o idee in urma fiecarui episod. Si discutam despre un daily vlog. Asta inseamna o lectie in fiecare zi. That’s a lot. Una care mi-a ramas in minte si revin mereu la ea a fost: ce esti dispus sa faci pentru o ora libera in plus pe zi? Intre timp s-a oprit din daily vlog.

Cateva saptamani mai tarziu mi-am adus aminte de live-ul cu Ariel si am observat ca si acesta din urma face vlogging. In mare parte, vlogging in timp ce mergea cu bicicleta. Ariel avea (intre timp s-a lasat si el de daily vlogging) un vlog mult mai dinamic, mergand zilnic pe bicicleta. Imi placea foarte mult sa vad Bucurestiul prin vlogul lui. In acea perioada, incepusem sa fiu pasionat de instagram si vazand cat de frumos este orasul, am inceput sa postez fotografii din locurile prin care ma plimbam in Bucuresti. Tin minte ca posta, in principal, noaptea episod nou, cand eu dormeam. In fiecare dimineata, dupa ce ma intorceam de la tigara si cafea, ma uitam la episodul aparut peste noapte. Devenise parte din ritualul meu de dimineata. Seara ma uitam la episoadele din urma, pentru ca el incepuse sa faca daily vlog prin toamna lui 2015. Atunci a prins “microbul” si Andreea si acesta devenise ritualul nostru cand mancam impreuna: sa ne uitam la Ariel si la Alexandru. Mi-a placut povestea lui Ariel, cum a fost exmatriculat (aproape exmatriculat, cu un 4 la purtare), cum avea business-ul lui, unde imbina pasiunea pentru bicicleta cu un real business (curierat pe bicicleta), despre originile lui evreiest etc.

La scurt timp de la descoperirea lui Ariel, l-am gasit pe Mariciu. Cred ca era undeva pe la episodul 380-390 de daily vlog. Am vazut toate episoadele din urma. Atunci am aflat ca el, Ariel si un alt prieten al lor au inceput ca o provocare intre ei sa faca daily vlog. In prezent, nicio masa luata acasa cu Andreea nu incepe fara sa dam drumul la ultimul episod al lui Mariciu. Este un tip cu care ma identific si imi place foarte mult ca este constant. Pana si Casey Neistat a luat o pauza de la vlog. Mariciu nu. Are si o viata destul de ritmata, alaturi de Ioneasca (prietena, nu sotia lui) si Sasha (catelul lor). De curand a inceput sa faca si niste sketch-uri foarte interesante, scurte si foarte concentrate cu umor de calitate. Mi se pare ca il cunosc de o viata, desi nu am vorbit niciodata. Mai important, jumatate din locurile in care am iesit la masa cu Andreea in ultima jumatate de an, sunt in urma recomandarilor din vlogurile lui. Cand vrem sa iesim, discutia incepe cu: pe unde a mai fost Mariciu in ultimul timp? Si asa am ajuns la Calup, Ciorbarie, Circus Pub, RIBS Bar&Grill si multe altele unde nu am postat pe instagram. Si recomandarile lui au fost bune.

Concluzia e ca oamenii acestia isi prezinta o mare parte a vietii lor pe Youtube si multi oameni simt ca se identifica cu ei. Eu sunt unul dintre ei. Si nu e usor sa faci daily vlog. Sau vlog in general. La noi ajunge produsul finit, 5-10 minute de clip. Desi pare usor, eu ma chinui de cateva saptamani sa editez niste clipuri pe care le-am facut intr-o tura cu bicla in jurul Bucurestiului. Sunt 30 de minute de filmare si vreau sa obtin un clip de 2-3 minute si inca nu am ajuns la un produs finit. Oamenii astia fac sau au facut asta in fiecare zi. Mi se pare fantastic.

Am trecut de la seriale la ceva mai real. Mai tangibil.

Voi incheia brusc acest articol spunand ca ma bucur ca am schimbat serialele cu vlog-urile.

 

Continue Reading

Cum poti ajuta la promovarea Bucurestiului ca destinatie turistica?

In ianuarie am fost intr-un city break in Budapesta si cu cateva saptamani inainte de a ajunge acolo am inceput sa urmesc hashtag-ul #budapest pe Instagram, in speranta ca imi voi face o lista cu locuri pe care sa le vizitez. Si planul meu a avut succes. Am mapat peste 15 locuri pe care as fi vrut sa le vizitez, multe dintre ele nu din zona mainstream.

Ceea ce m-a surprins in urma acestui mic proiect de mapare a fost numarul mare de turisti care vizitau Budapesta in acea perioada. Era mijloc de ianuarie, cu temperaturi de -10, -11 grade in timpul zilei. Si atunci ma gandeam ca mi-ar placea sa vad atat de multi turisti la un moment dat in Bucuresti.

Cateva luni mai tarziu, mai exact incepand de astazi pana pe 16 Mai, are loc Experience Bucharest, probabil cel mai mare si mai eficient eveniment de promovare al capitalei ca destinatie turistica. Am scris cateva randuri despre eveniment pe Pur si simplu Romania, asa ca nu o sa insist cu detalii.

Insa insist cu altceva: daca peste 100 de influenceri din zona de travel internationala, cu minim 10.000 de vizitatori fiecare se afla in Bucuresti, ei vor posta mult content in zilele urmatoare. Daca si tu iti doresti turisti straini care sa descopere Bucurestiul, atunci pot sa urmaresti hashtag-urile#bucharest si #ExperienceBucharest  (pe Facebook, Instagram si foarte important, pe Twitter – daca ai cont) si interactioneaza prin like-uri, inimioare pe instagram, share-uri si comment-uri cu acestia. De ce? Pentru ca influencerii se “hranesc” cu reach-ul continutului produs de ei. Cine a postat vreodata o fotografie pe Facebook sau Instagram si nu a verificat vreodata numarul de like-uri primit? In felul acesta oricine poate pune umarul la promovarea capitalei ca optiune de destinatie de concediu/city break in Europa.

Intre timp, poti da like paginilor evenimentului pentru a sta la curent cu ceea ce se intampla in cadrul Experience Bucharest:

FacebookExperience Bucharest

Instagram: Experience Bucharest

Twitter@ExperienceBuc

Mult succes si putere de munca organizatorilor!

 

Continue Reading

De ce blog?

Cum a aparut ideea?

Pentru ca uit lucruri. Pentru ca uit repede lucruri. Am decis sa incep sa scriu pe blog acum 3-4 ani. Discutam cu Johnny despre faptul ca scrisul este o modalitate buna de a tine minte lucruri pe care nu le faci in mod recurent. 

Continue Reading