Piata fortei de munca din Romania in 2019

Nu reusesc sa inteleg piata fortei de munca din Romania.

Context:

Din 2012 administrez cateva grupuri de facebook unde se posteaza locuri de munca pentru studenti. In ultimele 6-8 luni parca au explodat. Zeci, uneori chiar sute de posturi saptamanal cu oferte de joburi: de la blue collars jobs, unde se cauta studenti sau persoane necalificate, pana la joburi pentru pedigree students & graduates. Daca inainte internship-urile erau pentru studenti de la anul 2-3 in sus, iar programele de trainee erau pentru studenti in ani terminali sau graduates, pretentiile au scazut. Se accepta studenti inca din anul 1 in programe de intership. Se cauta studenti de anul 2-3 pentru programe de trainee. Iar asta nu se intampla doar in industria de IT. Se cauta in contabilitate-financiar, resurse umane, in agentii de publicitate.

Pe de alta parte, pe linkedin si in cateva grupuri de facebook, in fiecare zi vad cel putin 2-3 recomandari de oameni care sunt in cautare de “o noua oportunitate” sau preferata mea, “o noua provocare”. Pe scurt, un nou loc de munca.

Simt ca este un fel de dezechilibru intre cerere si oferta. Din cate observ eu, ambele par a fi la cele mai inalte valori din ultimii ani. Atunci de ce exista dezechilibru? De ce pare sa nu mai fie valabila expresia “du-te, sunt altii care asteapta la usa”?

Daca nu esti ancorat in zona de resurse umane, poate ca nu ai observat aceste lucruri. Daca ai norocul (asa cum am avut eu) sa ai parte de un network multidisciplinar si format din oameni profesionisti (ma refer la oamenii pe care i-am cunoscut in organizatia studenteasca din care am facut parte – EESTEC), care sa iti faciliteze o recomandare intr-o companie (primele mele doua joburi au fost in urma unei astfel de recomandari – thanks Gabitza), poate cu atat mai mult nu simti dezechilibrul pietei fortei de munca. Se aplica si celor care fac parte din bula (stiti voi, ati vorbit macar o data despre bula asta corporatista in cercul vostru de prieteni).

Insa daca ai peste 500 de conexiuni pe linkedin, esti intr-un grup de joburi pe facebook sau ai un cerc variat de prieteni pe facebook, s-ar putea sa intelegi la ce ma refer.

Voi incerca in continuare sa imi dau cu parerea despre cei doi actori ai acestei ecuatii: angajatorii si angajatii.

Angajatorii

Ii voi imparti in doua categorii: corporatiile si micii antreprenori (companii romanesti, pana in 200 de angajati). Am omis in mod intentionat sistemul bugetar, nu il prea inteleg si nu stiu cat de mult afecteaza aceasta ecuatie.

Corporatiile

Sunt probabil cel mai mare angajator din tara si probabil aduc un procent mare la bugetul de stat prin taxele platite de angajati. Acestea au inlesnit trecerea de la munca fizica (agricultura, industrie), la cea de birou. Cand eram mic, obisnuiam sa prestez munca fizica la tara, iar familia ma motiva cu celebra replica “invata carte ca altfel ajungi la sapa”.

Corporatiile au venit cu bani, salarii bune – la care multi nici nu visau, au hranit niste frustrari ale romanilor (case, vacante, haine, iesiri in oras), au creat locuri de munca. Acesteau au mai venit cu ceva important in ecuatia aceasta: know how. Au expus romanul la un mod de lucru procedural, la tehnologie in zona de business (ERPs, CRMs, HCMs etc). Au adus traineri care sa invete romanii procese de business. Le-au platit certificari internationale. Corporatiile insa sunt business-uri, scopul lor este sa produca bani pentru actionari. Motiv pentru care, unul dintre lucrurile care ii intereseaza pe cei care conduc aceste corporatii este predictibilitatea. Nu le place sa fie surprinsi. Asa ca au adus in Romania joburi cu valoare adaugata mica. Mie imi place sa le zic tranzactionale. Au facut outsourcing in Romania. Si-au deschis shared services centers, unde au adus know how, au inchiriat cladiri de birouri, au cumparat laptopuri si birouri. Corporatiile sunt oportuniste. Dupa ce primele corporatii au investit bani si timp ca sa deschida aceste centre de outsourcing in Romania, alte corporatii au decis sa faca acelasi lucru, doar ca putin mai ieftin: oamenii erau deja instruiti, trebuiau doar adaptati la un nou sistem de reguli. Au mai mizat si pe faptul ca romanul este usor de “vanat” printr-un increase de salariu. Iar asta a dus la cresterea salariilor pana intr-acolo incat se pune intrebarea: mai renteaza Romania?

Nu ma intelegeti gresit: corporatiile au facut mult bine Romaniei. Extraordinar de mult bine. Venirea corporatiilor in Romania a scos la iveala faptul ca exista talent in Romania. A pus Romania pe o harta. Romanii invata limbi straine de mici si nu au accent rusesc atat de pronuntat precum vecinii bulgari sau sarbi. Ne descurcam cu matematica, nu ne e greu sa invatam programare. Asta a dus la aducerea in Romania a unor joburi cu valoare adaugata mai mare: project managers, product managers, software engineers.  Probabil mai important de atat, au expus romanii la ceea ce inseamna un business international. Iar cum romanii sunt isteti, au invatat repede si si-au dat seama ca isi pot deschide propriile business-uri.

Micii antreprenori

Cred ca acestia sunt cel mai bun produs al Romaniei din ultimii 30 de ani. Oameni care au invatat in corporatii, au vazut exemple de “Asa Da” si “Asa Nu”, au lucrat in transee, au crescut in scara ierarhica si au gasit curajul sa faca pasul catre zona antreprenoriala. Primul meu job a fost intr-o firma mica, undeva la 20-25 de oameni. Cand am plecat, erau peste 60 de angajati, firma se transformase in 3 firme, fiecare specializata pe aria ei de business. In 2 ani petrecuti acolo am invatat mai mult decat in urmatorii 5 ani de lucru in corporatii. Aceste firme mici sunt o adevarata rampa de lansare intr-o cariera de succes. Sunt cea mai buna inspiratie pentru un parcurs antreprenorial. Lucrul intr-o firma mica este precum vitamina D: iti intareste sistemul imunitar.

Micii antreprenori sunt de obicei niste lideri foarte buni. Reusesc sa stranga in jurul lor oameni pe care ii inspira. In firmale mici este mult mai multa veselie. Lumea zambeste mai des.

Angajatii au autonomie mai mare, fiind expusi la mai mult decat le cere fisa de post. Sunt mai proactivi. As zice chiar ca sunt mai fericiti.

Insa firmele mici lucreaza cu margini mici de profit (la fel ca si corporatiile), iar asa ii dezavantajeaza cand vine vorba de zona salariala. Multi ajunsi la varsta cand presiunea sociala (casatorie, casa, copii) isi spune cuvantul, fac pasul catre corporatie si (multi) nu se mai intorc. Ai putea zice ca dau fericirea pe bani.

Si uite cum firmele mici raman fara angajati. Uneori, cei mai buni si/sau cei mai vechi.

Angajatii

O sa ma refer la cei intre 24 si 45 de ani – cea mai mare demografie din randul angajatilor activi din tara.

Inca dinainte de criza financiara, corporatiile deja devenisera cel mai mare angajator din Romania. Fie ca vorbim de industrie (Continental, Pirelli, Dacia, Ford), fie ca vorbim de zona de business outsourcing (Oracle, IBM, Accenture, telecom, banking), aceste companii care veneau cu standarde de operare din afara au devenit rapid cei mai doriti angajatori din Romania. Dincolo de bani, angajatii au mai fost motivati de ceva: dupa zeci de ani in care Romania era tara in care trebuia sa te descurci in functie de persoanele pe care le cunosteai si puteau sa te bage pe ici, pe colo, a aparut o chestie noua, occidentala – meritocratia. Au aparut sanse egale la angajare, fara pile. Unii chiar tanjeau dupa asa ceva si au imbratisat ideea. Altii aveau radacini mai adanci.

Romanilor li s-a deschis o noua fereasta, cand te puteai ridica pe forte proprii, fara ajutoare externe.

Criza financiara a ajutat oarecum angajatii romani. Din cauza constrangerilor financiare, multe corporatii si-au mutat operatiuni in Romania, deschizand zeci, sute de joburi in marile orase. Dintr-o data, absolventii de Filozofie (nu am nimic cu ei, apreciez enorm domeniul), aveau o sansa de a avea un job dupa terminarea facultatii. La fel si absolventii de istorie, comunicare, management, marketing etc. Nu neaparat in domeniu, dar aveau job la 22-23 de ani.

Dupa ce PCR (pile, cunostinte, relatii) si facultatile producatoare de someri au fost eliminate, au urmat probabil cei mai buni ani pentru angajatii romani:

– corporatistii si-au marit puterea de cumparare;

– corporatistii au vrut case mai mari (satui de apartamentele de 45mp in care locuiau 4 persoane)

– au aparut joburi in constructii;

– nevoie de a produce pentru a satisface cererea a dus ca cresterea industriei de retail;

– au aparut joburi in retail.

Auzeam tot mai des: doar cine nu vrea sa munceasca nu are job. Anii de glorie au fost 2013-2018.

 

Situatia curenta

Undeva s-a rupt firul. Angajatorii sunt tot mai disperati. In orice industrie. Nu mai gasesti programatori, nu mai gasesti lucratori comerciali, nu mai gasesti constructori. Vezi din ce in ce mai des fete exotice prin Bucuresti, nepalezi, pakistanezi, veniti sa ocupe joburi care nu au putut fi ocupate cu angajati romani.

Angajatorii dau vina pe faptul ca romanii cer salarii prea mari, ca sunt neseriosi si trag chiulul. Angajatii dau vina pe faptul ca sunt prea munciti si salariile sunt prea mici si ei au 3 copii si rate de platit. Mai bine se muta la tara.

Alti angajatori zic ca investesc in angajati 3-6 luni de training si platesc certificari si angajatii pleaca dupa scurt timp. Alti angajati zic ca volumul de munca e prea mare si ca orele suplimentare sunt neplatite.

Situatia poilitica incerta din ultimii ani a facut multi oameni sa plece din tara. Daca inainte plecau cei care aveau joburi in zona de constructie, horeca, personal ingrijire, acum pleaca white collars, programatori, contabili, ingineri, arhitecti. Oameni care castigau foarte bine si in Romania. Care probabil la final de luna ar fi ramas cu mai multi bani in Romania daca raportezi la nivelul de trai.

Avem mai multe joburi deschise si mai multi oameni dornici sa se angajeze ca niciodata.

Deci… cum am ajuns aici?

You may also like